Deuteriul este unul din izotopii hidrogenului. Nucleul celor mai mulţi atomi de hidrogen din natură conţine un proton (simbol chimic: 1H), însă nucleul atomului de hidrogen mai poate conţine şi un proton şi un neutron sau un proton şi doi neutroni. În primul caz, acesta se numeşte deuteriu (simbol chimic: 2H sau D), iar în al doilea – tritiu (simbol chimic: 3H sau T).

Conţinutul de deuteriu al apelor superficiale din zona noastră climatică este de 150 ppm (părţi per milion), cu o fluctuaţie minimă; al precipitaţiilor din zona ecuatorială, de 155 ppm; iar al apelor din partea nordică a Canadei, din interiorul continentului, de 135-140 ppm. Cantitatea de deuteriu din apă variază în funcţie de latitudine, dar şi de altitudine (are o valoare de 150 ppm la nivelul mării şi de circa 130 ppm la o înălţime de 2.000 de metri). Cantitatea de deuteriu măsurată în apă este direct proporţională cu conţinutul de deuteriu al organismelor care trăiesc aici.

Concentraţia de deuteriu din organismul unui adult este de circa 120-140 ppm. Cu toate că nu pare mult, dacă comparăm această cantitate cu masa altor elemente vitale, se observă că deuteriul este prezent în corp într-o cantitate de şase ori mai mare decât calciul şi de zece ori mai mare decât magneziul.

O serie de experimente au demonstrat că apa cu conţinut scăzut în deuteriu poate fi folosită cu rezultate deosebite şi fără nici un efect toxic. În plus, are influenţă asupra diviziunii celulare. Cu cât concentraţia de deuteriu din apă este mai mică, cu atât va fi mai lent procesul de diviziune celulară, ceea ce înseamnă că „îmbătrânirea” organismului va fi încetinită. De asemenea, în cazul unei diviziuni celulare rapide, cresc şi şansele apariţiei defectelor de diviziune.

În anii ‘60, în Uniunea Sovietică, oamenii de ştiinţă au studiat în paralel două populaţii ale căror membri ajungeau la vârste extrem de înaintate şi erau foarte sănătoşi. Obiceiurile lor, inclusiv cele alimentare, erau foarte mult diferite, însă cele două populaţii aveau ceva in comun: beau apă de gheţar. Apa de gheţar este pură, fiind formată cu mii şi mii de ani în urma, cu un procent redus de deuteriu, dovedindu-se a avea şi calităţi biologice deosebite.

La copii şi tineri, cantitatea de gaze dizolvată în organism este de patru ori mai mică decât la o persoană în vârstă. De fapt, pe masură ce noi îmbătrânim, apa îmbătrâneşte şi ea şi reţine din ce în ce mai multe reziduuri sub forma de gaze. Daca reuşim să înlocuim apa “poluată” din interiorul organismului (poluata prin informaţie structurală, izotopică, entropică) cu o apă nepoluată, atunci vom reuşi să dăm o nouă viaţă şi o nouă tinereţe organismului. Apa cu conţinut redus în deuteriu este una dintre apele care fac lucrul acesta.